„Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă!”, spune un vechi proverb românesc. Şi este cât se poate de adevărat!
Cu un mic dejun sănătos şi gustos, ne asigurăm un start bun, atât din punct de vedere nutriţional, cât şi din punct de vedere emoţional, deoarece o persoană atentă la modul în care se hrăneşte, obţine şi o stare de confort psihic.
Pentru vitalitate, hidratare la început de zi, îmbunătăţirea digestiei, consolidarea imunităţii şi eliminarea toxinelor, bem dimineaţa, pe stomacul gol, o cană cu apă, în care putem adauga zeamă de lămâie şi, după preferinţă, mici bucaţele de frunze proaspete de mentă sau de busuioc.
Este foarte important să începem ziua mâncând ce ne place, iar asta este mai uşor decât credem. Un mic dejun reuşit este:
Potrivite pentru micul dejun sunt ouăle, brânzeturile, iaurtul, sana şi chefirul, peştele, nucile şi seminţele, legumele, legumele-frunze, fructele, fulgii de ovăz, quinoa, meiul, chia etc.
Farfuria perfectă conţine toţi nutrienţii necesari (carbohidraţi, proteine, lipide, vitamine, minerale, enzime) şi fibre.
Iată câteva dintre combinaţiile mele preferate:
Dacă, din când în când, ne dorim să mâncăm un mic dejun dulce, putem opta pentru:
Acompaniază micul dejun cu ceaiul preferat pentru o hidratare optimă. Ideal este să-l bem neîndulcit pentru a simți savoarea plantelor sau cu o mică linguriţă de miere, adăugată când ceaiul nu mai e fierbinte.
Pentru un plus de energie şi pentru a preveni pofta de dulciuri, putem mânca şi un fruct proaspăt la masă, cel mai bine un fruct de sezon.
Dar, pe langă ce mâncăm, este important şi modul în care ne alimentăm. A mânca pe îndelete, oferindu-ne timp pentru a servi in liniste si in stare de prezenţă masa, este ca şi cum ne-am face un cadou preţios. Şi înca un detaliu important: să mestecam bine alimentele, ușurând astfel digestia și bucurându-ne mai bine de gustul produselor alese.
Este de preferat să nu ronţăim nimic între mese şi să ne hidratăm optim, în funcţie de greutate și tipul de activitate. Ideal: 35 ml de apă pe kg corp, pe zi.
Servind un mic dejun consistent si variat, putem fi siguri că organismul nostru are resursele necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor zilnice şi, timp de 4-5 ore, nu vom simţi senzaţia de foame.
Deci, dacă te preţuieşti, alege să nu sari peste cea mai importantă masă a zilei care, pregătită aşa cum se cuvine, îţi asigură bună dispoziţie și energie benefică pentru tot ce ai de făcut în prima parte a zilei şi, mai mult decât atât, pe termen lung, previne apariţia bolilor cronice, mai ales a celor cardiovasculare și a diabetului zaharat.
Cum pot afla mai multe despre o nutriție / alimentație sănătoasă și echilibrată?
Te așteptăm în București, la VERONIKI Life - Clinica de Medicină Integrativă pentru a descoperi beneficiile alimentației corecte. Pentru mai multe detalii și programări, te invităm să ne contactezi la 021.232.98.41 sau să ne scrii la office@veronikilife.ro.