Expunerea prelungită la cantităţi mari de alergen poate declanşa reacţia alergică mai uşor decât în situaţiile în care alergenul este îm cantitate redusă.

Predispoziţia genetică spre astm sau atopie a fost demonstrată pe baza genelor  HLA DR2/DW2 şi HLA DR3, de exemplu în cazul alergiei la Ambrosia sau Lolium, dar prezenţa acestor factori genetici nu determină în sine debutul astmului sau atopiei.

Producția de cantități crescute de IgE este întâlnită în cazul prezenţei parazitozelor intestinale, situație în care în mod paradoxal, pacientul poate să nu prezinte alergii. În cazul eliminării parazitozelor, cantitatea de IgE rămasă poate declanșa prin intermediul histaminei o reacţie inflamatorie de tip alergic. Deparazitarea sistematică poate fi astfel responsabilă de nivelul crescut al producţiei de IgE cu consecinţe asupra predispoziţiilor la alergii.

Infecţiile acute ale căilor respiratorii, prin inflamaţiile pe care le produc, pot fi responsabile de pătrunderea antigenelor în circulaţie. În cazul apariţiei acestor infecţii în perioada sarcinii nou născutul va putea prezenta un risc crescut de dermatită atopică. De asemenea naşterea prin cezariană şi naşterea prematură pot duce la creşterea riscului de atopie, reducând posibilitatea răspunsului imun pe calea TH1 şi posibilitatea achiziţiei unei flore intestinale normale.

Frecvenţa atopiei este proporţională cu frecvenţa administrării de antibiotice în primii ani de viaţă, fiind de asemenea mai crescută la copii introduşi târziu în colectivitate. În acelaşi sens s-a observat că frecvenţa alergiilor la polen este mai redusă în familiile cu multi copii.

Alimentaţia bazată pe lapte de vacă şi diversificarea prea precoce pot şi ele duce la dezechilibrarea sistemului imunitar care fiind insuficient maturizat nu face faţă expunerii la numărul crescut de antigene noi.

Expunerea la mediu poluat, deşi nu este responsabilă în mod direct de alergie, poate juca un rol important prin apariţia şi întreţinerea unui proces inflamator la nivelul mucoasei respiratorii.

O deosebită importanță o are echilibrul între căile TH1 şi TH2, cu rol în definirea unui mecanism imun sau alergic.

Alergenul, odată intrat în organism, este captat de diferite celule. În continuare, există două căi de reacție a organismului, calea TH1, intermediată de interleukina 12, cu producere de interferon gama. Acesta va inhiba limfocitele TH2, limfocitele B și plasmocitele, reducând astfel riscul de manifestare alergică.

Pe de altă parte calea TH2 este intermediată de interleukina 1, responsabilă de stimularea limfocitelor TH2, cu stimularea limfocitelor B și plasmocitelor, conducând la creșterea producției de IgE și consecutiv la manifestarea alergiilor mediate de acestea.

Există mai multe cauze posibile ale dereglării echilibrului TH1/TH2, potrivit teoriei igieniste. Astfel expunerea la condiții precare de igienă și respectiv la infecții repetate cu virusuri și bacterii, administrarea rară de antibiotice, prezența parazitozelor intestinale pot fi factori În favorizanți ai căii TH1, conducând la constituirea unei imunități cu risc diminuat de alergie.

Pe de altă parte condițiile exagerate de igienă, vaccinări repetate, administrarea în mod repetat de antibiotice, parazitoze intestinale foarte rare sau chiar absente, traiul într-un mediu poluat, aglomerat și stresant sunt factori favorizanți ai căii TH2, ducând la formarea unei imunități orientate predominant spre atopie prin cantități crecute de IgE și cantități scăzute de interferon gamma.

Pe de altă parte, stresul are un rol major în medierea imunității, nefiind rare cazurile în care pacienții sunt susceptibili la boli infecțioase tocmai în perioadele cele mai stresante. Cortizolul secretat în exces în condiții de stress are influență foarte marcată asupra  răspunsul imun şi inflamator: scade capacitatea de migrare a celulelor inflamatorii (monocite, limfocite, PMN) la locul atacului. Acesta inhibă enzime importante cu rol în sinteza  prostaglandinelor, leucotrienelor și eliberarea de interleukină 1 și 6, TNF-alfa, reduc producţia de anticorpi sau procesarea antigenelor şi poate determina pe termen lung involuţia timusului. Prin analogie, cortizonicele de sinteză au un efect antiinflamator și imunosupresor, interferând cu căile imunlogice naturale.