Pentru majoritatea pacienților cu hernii discale, intervenția chirurgicală nu este tocmai o soluție potrivită. Însă durerile asociate acestei afecțiuni sunt semnificative, având adesea un impact negativ în cadrul activităților cotidiene.
Din fericire, o nouă terapie cu rezultate promițătoare pare să devină viitorul în tratamentul herniilor de disc: injecțiile / infiltrațiile cu ozon. Ozonoterapia administrată ca tratament al herniilor de disc a căpătat amploare atât în Europa, cât și în Asia prin anii 1980. Studiile medicale efectuate în prezent indică faptul că aproximativ 65-80% dintre pacienții tratați cu ozon au obținut o reducere semnificativă a simptomatologiei. În 2009, Dr. Kiran Murphy a dezvăluit echipei sale rezultatele obținute de către pacienții săi care au beneficiat de tratamentul cu ozon. Aceștia au avut rezultate similare cu pacienții care au efectuat discectomie (procedură chirurgicală ce presupune îndepărtarea materialului discului herniat). Însă rata de apariție a complicațiilor chirurgicale și timpul de recuperare post-operator au fost cu mult reduse în cazul pacienților care au beneficiat de terapia cu ozon, comparativ cu cei care au optat pentru intervenția chirurgicală.
Un alt studiu publicat în 2014, având ca temă principală eficiența pe termen lung a terapiei cu ozon, indică faptul că injecțiile cu ozon sunt extrem de sigure, neprezentând riscuri, iar rezultatele terapiei acoperă o perioadă de până la 10 ani. Autorii acestei cercetări medicale recomandă tuturor pacienților să apeleze la terapia cu ozon înainte de a considera intervenția chirurgicală o opțiune.
Cum acționează tratamentul cu ozon?
Ozonul este introdus în țesut prin injectare, contribuind la reducerea volumului discului herniat. Atunci când discul herniat își reduce volumul, se reduce presiunea exercitată asupra nervilor și, totodată, nivelul durerii resimțite.
Care sunt beneficiile tratamentului cu ozon injectabil?
Timpul rapid de recuperare și rata scăzută de complicații (comparativ cu operația) sunt principalele beneficii ale acestei proceduri medicale, dar nu singurele. Alte beneficii ale infiltrațiilor cu ozon sunt:
- Procedură minim invazivă
- Terapie efectuată în ambulatoriu (deci nu necesită spitalizare)
- Timp scurt de administrare
- Costuri mai reduse comparativ cu cele asociate intervenției chirurgicale
- Procedură nedureroasă
Unde pot efectua tratament de ozonoterapie?
Te așteptăm în București, la VERONIKI Life - Clinica de Medicină Integrativă pentru a simți efectele benefice ale terapiei cu ozon. Pentru mai multe detalii, te invităm să ne contactezi la 021.232.98.41 sau să ne scrii la office@veronikilife.ro.